Certificatul de Urbanism, primul pas în construcţia unei case


Nu ştiţi dacă puteţi construi pe un teren? Dacă terenul este extravilan şi poate fi trecut în intravilan? Răspunsurile la aceste întrebări le puteţi afla solicitând primăriei un Certificat de Urbanism.
Imopedia.roPentru a demara construcţia casei aveţi nevoie de o sumedenie de acte. Nu le veţi obţine din acelaşi loc, aşa că va fi nevoie de ceva alergătură. Înarmaţi-vă cu răbdare sau apelaţi la ajutorul unei firme specializate. Unul dintre primele acte de care aveţi nevoie este Certificat de Urbanism (C.U.), care este un act emis de primărie sau consiliu local, prin Biroul de Urbanism, cu următoarele date:
• Regimul juridic, tehnic şi economic al terenurilor şi construcţiilor existente la data solicitării
• Cerinţele urbanistice care trebuie îndeplinite
• Lista cu avizele şi acordurile legale necesare pentru autorizaţia de construcţie
Regimul juridic se referă la tipul de proprietate al terenului pe care se construieşte (respectiv public sau privat). Regimul tehnic relevă condiţiile de construcţie: înălţimea maximă, distanţele obligatorii faţă de proprietăţile vecine sau axul străzii, procentul maxim de ocupare a terenului, coeficientul maxim de utilizare a terenului. Regimul economic informează în ce măsură se încadrează terenul respectiv în activitatea economică a zonei...citeste tot articolul