Nu e suficient ca un teren să aibă un preţ bun şi să se afle exact în zona în care ne dorim să ne construim o casă. Pentru a cumpăra un teren, mai sunt o serie de alţi factori importanţi pe care trebuie să îi luaţi în calcul înainte de a bate palma cu un proprietar. IMOPEDIA.ro vă spune tot ceea ce trebuie să ştiţi despre un teren pentru ca a fi siguri că nu aruncaţi banii pe fereastră.
Sursa: Imopedia.roDin ce în ce mai mulţi oameni doresc să termine cu viaţa la bloc şi să se bucure de avantajele statului la curte. Mai ales în condițiile actuale, când prețurile au scăzut cu până la 80% faţă de perioada de boom a pieţei imobiliare, iar materialele de construcţie s-au mai ieftinit şi ele. Atenţie însă, un teren care, la început, pare alegerea perfectă, poate ascunde o mulţime de inconveniente. Nu puţine au fost situaţiile când cumpărătorii nu au verificat cu atenţie toate aspectele care ţin de achiziţia unui teren şi s-au trezit că nu pot construi pe el ceea ce aveau în minte sau, mai rău, nu au putut construi deloc.
Cumpăr unde sunt utilităţi trase sau nu?
Cele mai căutate sunt loturile de teren care au un minim de utilităţi sau care au conducta de gaze şi stâlpii de curent cât mai aproape pentru o racordare mai uşoară şi mai ieftină. Ideal este să aibă și canalizare, acces la liniile telefonice, cablu tv şi internet.
„În primul rând aş alege în funcţie de utilităţi, pentru că sunt destul de mari costurile cu utilităţile dacă terenul este amplasat în afara oraşului. Utilităţile minime sunt electricitatea şi gazele. Apă curentă nu e o problemă, că se forează un puţ şi avem şi apă curentă. Canalizare - la fel, este fosa septică şi se rezolvă. Majoritatea distribuitorilor de cablu şi reţea de internet şi-au extins aria" sfătuieşte Ciprian Ana, director al societăţii de construcţii Start Tehnologic Consult.
„În general, terenurile de acum din zonele adiacente ale Capitalei au utilităţile trase. Dar pentru un cunoscător al statului la curte, acestea sunt relative - se poate face un puţ, o fosă şi se rezolvă" consideră Robert Dobrescu, manager Nobila Casa.
Oaza de linişte
În general, cei care lasă Bucureştiul în urmă pentru o casă într-o zonă mărginașă, caută să scape de zgomot. Astfel că foarte important este ca terenul să nu fie în apropierea unei şosele circulate sau lângă o stradă foarte aglomerată. În afară de gălăgia pe care o fac maşinile, curţile în apropierea acestui gen de străzi se umplu de praf. De asemenea, lotul ideal este în apropierea unei păduri, dar nu mai aproape de 150 m.
„Lotul de teren este ideal amplasat undeva la 20-30m de strada principală. Astfel este evitat atât zgomotul, dar şi praful şi restul neplăcerilor. Apoi trebuie avut grijă ca zona intimă a curţii să fie în planul opus drumului de acces, iar la drum să avem o ecranare cât mai bună - vegetaţie sau orice ne poate proteja" spune Bogdan Dobriţoiu, manager General Service 2000.
Risc de inundaţie
Un alt aspect demn de luat în calcul este ca terenul să nu fie inundabil în caz de ploi. Să nu fie situat în albia unui râu sau în apropierea unei ape unde se deversează reziduuri. Este recomandat ca solul să fie stabil şi nesurpabil. Pentru acest lucru este indicat un studiu geofizic -în funcţie de acesta se calculează şi fundaţia casei. De asemenea, sunt necesare şi informaţii legate de nivelul apei subterane (litologia solului).
„Pentru a evita terenurile inundabile, nu avem de făcut decât un singur lucru: un studiu geofizic. Procedura este deosebit de simplă, costă nesemnificativ, dar intrăm în posesia profilului solului respectiv până la o anumită adâncime. Astfel putem afla adâncimile pânzelor freatice şi tot ce avem nevoie pentru fundaţii, beciuri, subsoluri, puţuri etc." afirmă Bogdan Dobriţoiu.
„Toate zonele au hărţi de teren, de sol, de inundaţii şi ar fi bine să studiem harta înainte, cu ajutorul primăriei. Oricum, este foarte important studiul geologic premergător proiectului. Recomandarea mea este să fie făcut ca la carte. Eu am avut de a face cu clienţi care nu voiau studiul geo, ci doar proiectul, în ideea că mai scuteau nişte bani. Am încercat să le explic că, neavând un studiu geo, există riscul ca proiectantul să supradimensioneze armături, grinzi, plăci etc, pentru a se asigura de construcţie. Deci, la final, scuteşti nişte bani cu studiul geofizic, dar dai mai mulţi pe materiale în plus" explică directorul Start Tehnologic Consult.
Cât de mare să fie curtea?
Dimensiunile terenului reprezintă o altă latură de luat în seamă. Un teren aproape de perfecţiune ar trebuie să aibă cel puţin 1.000 mp, consideră cei mai mulți dintre clienți. Astfel se poate repartiza zona casei, a grădinii, o zonă cu pomi fructiferi sau decorativi. Sigur că se construiesc case şi pe terenuri mai mici, iar proprietarii sunt mulţumiţi, însă indiferent de suprafaţă contează forma terenului. Dacă este îngust, în afară de faptul că are o deschidere mică, se va construi „de-a lungul", casa luând o formă dreptunghiulară. De asemenea, nu este de neglijat faptul că se prevede o distanţă faţă de imobilele vecine - spaţiul faţă de stradă şi de limita din spate a proprietăţii.
„La suprafeţe mari de teren trebuie să avem în vedere costurile şi timpul de întreţinere, iar la suprafeţe mai mici spaţiile auxiliare devin înghesuite, curtea devine meschină" consideră managerul General Service 2000.
„Este bine să ne orientăm către un teren cu laturile oarecum egale, nu colţuri, terenuri cu stâlpi sau cu formă triunghiulară" sfătuieşte Robert Dobrescu.
Se poate construi pe terenul cumpărat?
Până la încheierea tranzacţiei este recomandat să se cunoască starea terenului şi încadrarea înintravilan construibil. Atenţie! Poate fi intravilan, dar neconstruibil. De aceea este indicat să se solicite un certificat de urbanism informativ, înainte de achiziţionarea terenului. Prin acest certificat, autorităţile fac cunoscute cumpărătorului (sau celui care solicită actul) elementele privind regimul juridic, economic şi tehnic al terenurilor şi construcţiilor deja existente şi stabilesc cerinţele urbanistice care trebuie îndeplinite.
Proiectul casei
Înainte de alegerea unui teren ar fi bine să vă consultaţi şi cu un arhitect care vă va spune dacă puteţi ridica pe el sau nu casa pe care o aveţi în cap. În funcţie de forma terenului veţi şti exact ce tip de proiect veţi putea alege.
„Depinde cum e proporţionată construcţia, dacă este o casă tip vagon sau pătrăţoasă. Eu recomand să fie făcută cu laturile aproximativ egale. În general, casele construite în ultimii 20 de ani pe la noi sunt făcute după ureche, nu după preţ, deşi există proiectanţi români buni. Adică oamenii preferă să nu dea banii pe proiect şi pe studiul geotehnic - îşi fac ei, că doar românul se pricepe la orice" afirmă Ciprian Ana.